marți, 7 octombrie 2008

O lecţie pentru cei care nu vor să respecte legile acestei ţări


În imaginile de mai sus puteţi vedea cum se comportă o angajată a Spitalului Republican din Chişinău. La data de 03 oct. 08 m-am apropiat de casieria spitalului sus-menţionat pentru a achita taxa pentru un anumit serviciu. Casiera iritată (fără nume - pentru că nu purta ecuson şi a refuzat să se prezinte când i-am cerut acest lucru) a cerut să-i spun numele de familie. Când am observat că scrie pe actele de plată în limba rusă i-am atras atenţia că adresarea mea a fost în limba de stat, deci şi actele fiscale în română trebuie să fie scrise. A sărit ca cu un "eşcio cego?!" /altceva nu vrei?! răstit. I-am amintit despre legile acestei ţări, la care casiera mi-a întins actul scris în limba rusă. I-am cerut să se prezinte, dar ea a zis că sunt liber. Am insistat să-i aflu numele, dar ea a cerut să vorbească cu următorul cetăţean. Acest din urmă a început să mă insulte vorbind şi el ruseşte, apoi striga să ies din incinta spitalului. Pentru a evita o altercaţie cu individul agresiv, am mers la administraţia spitalului şi le-am cerut o explicaţie. Acolo am aflat că, recent, aceeaşi persoană a insulta un alt cetăţean, pentru ce şi a fost sancţionată. Să vedem de această dată ce vor face...

Niciun comentariu: